Sunt dr. Andreea Călinescu, medic specialist dermato-venerolog și doctorand în cadrul Universității de Medicină și Farmacie (UMF) “Carol Davila”. Am absolvit Facultatea de Medicină Generală a aceleiasi universități în 2014, iar specializarea în dermatologie și venerologie am obținut-o 4 ani mai târziu, în urma pregătirii ca medic rezident desfașurată la Spitalul Clinic Colentina din București.
În această perioada am tratat și urmărit numeroși pacienți cu patologii dermatologice variate, am participat la activități de voluntariat ale Societăţii Române de Dermatologie (“Adolescență fără acnee”;“Euro Melanoma Day”) și am fost implicată în studii clinice privind optimizarea tratamentului în acnee. De asemenea, am contribuit la organizarea de workshop-uri și seminarii cu privire la depistarea precoce a cancerelor de piele.
Mi-am completat formarea medicală prin participarea la seminarii și cursuri naționale și internaționale (Bruxelles, Amsterdam, Atena etc) de specialitate, abordând teme de interes multiple în dermatologia generală, dermato-chirurgie, dermato-oncologie, dermatoscopie și dermatoestetică. De asemenea, am parcurs prin intermediul online-ului programe de training în dermatoscopie și tricoscopie, obținând certificări ale unor personalități consacrate la nivel internațional în aceste domenii - “Professional certificate of Dermoscopy” - Australia, “Basic & Advanced Trichoscopy” - Rio de Janeiro.
În paralel cu activitatea clinică, din 2016 aprofundez studiul tumorilor cutanate ca doctorand al UMF „Carol Davila”, având la activ numeroase prezentări la conferințe de specialitate, precum și articole publicate în reviste prestigioase internaționale și naționale.